Siguranța în unitățile de învățământ, în atenția polițiștilor și jandarmilor sălăjeni
Astăzi, 15 mai a.c., peste 100 de polițiști și jandarmi din județul Sălaj au organizat o acţiune comună, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ din județul Sălaj, în vederea prevenirii și combaterii absenteismului școlar, a consumului de tutun și băuturi alcoolice, în rândul elevilor, precum și pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.
În cadrul acțiunii, au fost implicați 68 de polițiști de la Biroul Siguranță Școlară, Serviciul de Ordine Publică, alături de polițiști de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj, precum și polițiști din cadrul altor structuri și 29 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj. Astfel, au fost legitimate 310 persoane, au fost efectuate 204 controale, la 70 de instituții de învățământ și la 134 de societăți comerciale. O atenție deosebită a fost acordată celor care comercializează sau expun spre vânzare băuturi alcoolice, țigări sau alte produse din tutun. De asemenea, au fost verificate 13 localuri care exploatează jocuri de noroc și pariuri sportive.
Astfel, polițiștii și jandarmii sălăjeni au identificat 130 de elevi care absentau nejustificat de la școală, acestora fiindu-le explicată importanța frecventării orelor de curs, dar și respectarea regulamentelor școlare.
Totodată, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 1.250 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 13 au fost aplicate conform prevederilor Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 3 conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar o altă sancțiune a fost aplicată pentru încălcarea altor prevederi legale.
De asemenea, polițiștii au desfășurat 8 activități educativ-preventive la nivelul unităților de învățământ din municipiul Zalău, în cadrul acestora fiind abordate teme privind comportamentul elevilor în şcoală şi în societate, importanţa frecventării orelor de curs, prevenirea consumului de droguri şi riscurile asociate acestuia, precum și prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Prezența polițiștilor și jandarmilor sălăjeni în unitățile de învățământ și în proximitatea acestora, precum și derularea de acțiuni preventive, cu elevii, sunt elemente de natură să genereze un grad sporit de siguranță în rândul acestora, prin creșterea conștientizării cu privire la riscurile asociate criminalității și dezvoltarea încrederii în Poliție și Jandarmerie.
Pentru că siguranța elevilor și prevenirea absenteismului școlar reprezintă obiective prioritare de acțiune pentru structurile de aplicare a legii, astfel de activități se vor desfășura și în perioada următoare și se va acorda o atenție deosebită menținerii unui climat de siguranță în unitățile de învățământ din județ.