Simbol al Zalăului, blocul Scala este reabilitat de Primăria Zalău cu bani europeni

Primăria Municipiului Zalău, sub conducerea lui Ionel Ciunt și a viceprimarilor Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas, a făcut, în doi ani, pași mari în reabilitarea blocurilor și clădirilor publice din municipiu și au planuri să grăbească ritmul – orașul gri de odinioară nu mai există


Simbol al Zalăului, blocul Scala este acum reabilitat, a scăpat de condiția de bloc cenușiu. Primăria a dat prioritate fațadei clădirii, dar lucrările se vor termina în iunie pentru tot blocul. Odată cu blocul Scala, a scăpat de inestetic una din cele mai vizibile zone ale orașului. Amintesc tot aici că luna aceasta este gata și Cinematograful Scala. Mai este puțin până e finisat și frontispiciul.
În numai doi ani, din 2018, administrațai Ionel Ciunt a contractat lucrări pentru reabilitarea a 31 de blocuri din Zalău. Din total, mai sunt doar trei la care trebuie să înceapă lucrările. Așadar, 1066 de locuințe sunt reabilitate termic, tot atâtor familii li se înjumătățesc cheltuielile cu încălzirea, iar Zalăul a câștigat infinit în aspect. Blocurile de pe bulevard sunt deja cu totul altele decât cele la care cu numai câțiva ani în urmă pompierii interveneau să înlăture tencuiala ce stătea să cadă în capul zălăuanilor.
Tot din 2018 încoace au fost reabilitate și liceele din oraș, de unde au rezultat condiții optime pentru elevi și, din nou, un uriaș câștig pentru frumos în Zalău. Primăria Zalău a adus bani europeni frumoși pentru toate aceste reabilitări. Au costat 55,6 milioane de lei, din care contribuția municipalității a fost de 14 milioane de lei.
„Am abordat aici această temă a reabilitărilor pe bani europeni să-i încurajez și pe zălăuani, pentru că administrația are motive mari de optimism. Finanțările europene pentru reabilitarea blocurilor și a clădirilor publice continuă și în noua sesiune de finanțare. Cu plusuri extraordinare pentru Zalău. În această sesiune se va finanța și reabilitarea clădirilor istorice, dar și reabilitarea școlilor generale, pentru care avem deja proiecte pregătite. Așa că abia așteptăm deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor. Cu noi proiecte de reabilitare a clădirilor și cu proiecte pentru regenerare urbană în cartiere vom aduce peste tot în Zalău aerul proaspăt de oraș frumos și liniștit”, spune viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *