SLUJBE pentru ploaie, în bisericile din țară. Patriarhia, apel la rugăciune pentru încetarea secetei
Patriarhia Română a transmis vineri un apel la rugăciune pentru încetarea secetei. Eparhiile afectate de secetă sunt îndemnate „să oficieze rugăciunile care se rostesc la vreme de secetă”.
Patriarhia Română a lansat un apel la rugăciune pentru încetarea secetei. Preoții din parhiile afectate de secetă sunt sfătuiți „să oficieze rugăciunile care se rostesc la vreme de secetă”.
„În contextul foarte îngrijorător, creat de seceta care afectează masiv agricultura şi alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale, pe teritoriile cărora seceta persistă, să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor «la vreme de secetă».
Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniştită, spre buna rodire a pământului. Este, aşadar, absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu «face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi (Matei 5, 45)»”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române, scrie Adevărul.
Alertă din cauza secetei în România
Premierul Nicolae Ciucă le-a solicitat recent miniştrilor de resort un plan coerent privind intervenţia şi sprijinirea autorităţilor locale în contextul fenomenelor meteo extreme din România.
„Am avut o discuție cu ministrul Mediului și cu ministrul de Interne privind analiza acestor fenomene. Nu vorbim doar de ploile abundente care au generat inundaţii la nivel local, ci discutăm despre efectele secetei”, a transmis premierul, care a atras atenția că apa potabilă trebuie utilizată responsabil în această perioadă.
La rândul său, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că o mare parte din țară este afectă de secetă în diferite stadii. De asemenea, sunt zone lovite de mai multe fenomene extreme, precum averse torențiale, vijelii, grindină și caniculă.
Potrivit ministrului Mediului, autoritățile monitorizează în permanență rezervele strategice de apă, mai ales că fenomenele extreme vor continua în luna iulie.
„În ceea ce priveşte rezervele strategice de apă, cele 40 de lacuri de acumulare cu importanţă strategică sunt la un grad de umplere de 68%; putem asigura rezerva strategică de apă, dar, în paralel, anumite bazine hidrografice suferă de deficit uriaş de precipitaţii. Sunt deja bazine unde sunt râuri secate şi sunt deja bazine hidrografice unde fenomenele de secetă prelungită îşi arată efectele”, a adăugat ministrul Mediului.
Nu mai umblați după cai verzi pe pereți. Investiți în irigații și nu mai tot faceți mătănii aiurea. Cu banii pe care BOR îi colectează de la oameni se pot face investiții în irigații dar cum să se facă ceva in folosul tuturor când se pot folosi acei bani doar in folosul preoților. Și se mai vorbește de dragoste față de aproapele nostru?! pfff …măcar dacă preoțimea ar învăța ce înseamnă a-ți iubi aproapele….