Soția președintelui USR Letca, Lidia Popescu, prinsă băută la volan în localitatea Lemniu

Mare „scandal” aseară pe o stradă din localitatea Lemniu, comuna Letca. Lidia Popescu (Diaconu după soț) a fost oprită de polițiștii din Ileanda pentru un control de rutină, iar oamenii legii au mirosit-o pe femeie că ar fi consumat alcool, astfel că i-au cerut să sufle în alcooltest, dar femeia a refuzat.

După câteva minute bune de țipete și urlete, femeia a fost urcată de polițiști în autospeciala Poliției și condusă cu girofarul până la Spitalul Județean de Urgență Zalău pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Lidia Popescu (Diaconu) este soția președintelui USR Letca, Liviu Diaconu.

Potrivit conducerii USR Sălaj, Liviu Diaconu a fost ales președinte al Filialei USR Letca pe vremea fostului președinte Liviu Fărcaș.

Potrivit articolului 336 din Cod Penal (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Potrivit comunicatului primit de la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, reiese că: „La data de 15 Iulie a.c., ora 21.45, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ileanda au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Comunal 28, prin localitatea Lemniu.

La volanul autoturismului se afla o femeie de 43 de ani.

Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu alcooltestul, însă a refuzat, motiv pentru care a fost condusă la spital, pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ileanda pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Sursa foto: Facebook – Lidia Corina Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *