Spitalul Orășenesc din Jibou a fost transformat în spital suport COVID-19
Săptămâna trecută, la ședința de sănătate organizată de Prefectura Sălaj, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Robert Szilagyi – UDMR a sugerat ca Spitalul Orășenesc Jibou să fie declarat spital pentru persoane infectate cu coronavirus (spital suport COVID-19). La ședința de la Prefectură au participat șefii tuturor instituțiilor implicate în combaterea acestui virus: DSP, CAS, IPJ, SAJ, ISU, conducerea spitalelor din județ.
„Propunerea mea a fost aprobată astăzi de Comisia pentru situații de urgență. Mă bucur că șefii institutților de sănătate au recunoscut că aceasta ar putea fi una dintre soluțiile pentru tratarea numărului din ce în ce mai mare de persoane infectate cu coronavirus. Propunerea a venit deoarece numărul paturilor din Spitalul Județean de Urgență Zalău – Secția de Boli Infecțioase și Secția de Pneumologie sunt epuizate. La fel și locurile din spitalul suport COVID Șimleu se apropie de capacitatea maximă. Este o decizie necesară având în vedere situația epidemiologică din județ”, a declarat președintele executiv al UDMR Sălaj, Robert Szilagyi.
Primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco, îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de protecție arhicunoscute și promite să rămână încontinuare partenerul spitalului.
„Cu puțin timp în urmă am luat la cunoștință hotărârea CJSU Sălaj. Săptămâna trecută au fost invitați la CJSU managerul spitalului împreună cu un medic, ședință în care s-a discutat posibilitatea transformării Spitalului Orășenesc în spital suport pentru COVID-19. De la începutul pandemiei Primăria Jibou a asigurat suport financiar îndestulător pentru ca unitatea spitalicească să funcționeze în paramentri necesari situației epidemiologice.În continuare îndemn jibouanii la calm, să respecte măsurile de protecție cunoscute: purtarea măștii, igienizarea mâinilor și distanțare fizică. Primăria Jibou rămâne în continuare partenerul Spitalului Orășenesc Jibou”, ne-a declarat primarul Jiboului, Dan Ghiurco.