Tânără de 23 de ani lovită de mașină pe trecere de pietoni

La data de 4 noiembrie a.c., ora 10:30, polițiștii Biroului Rutier Zalău au fost solicitați să intervină la un accident de circulație în zona Cuprom, din municipiul Zalău.

Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit că, o femeie, de 34 de ani, din localitatea Nadiș ce aparține de Cehu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevadrul Mihai Viteazu, din direcția centru-gară, a surprins și accidentat o tânără, de 23 de ani, din Zalău, care se afla în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

În urma evenimentului, pietonul a suferit leziuni și a fost transportat la o unitate medicală, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *