Trei hoți, identificați și cercetați de polițiștii din Gârbou

Miercuri, 1 noiembrie a.c., polițiștii Postului de Poliție Gârbou au identificat și cercetat o femeie de 35 de ani, din Popteleac, bănuită de furt calificat și doi tineri, de 18 și 21 de ani, ambii din localitatea sălăjeană Popteleac, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt.

Polițiștii sălăjeni o bănuiesc pe femeia de 35 de ani că, în cursul lunii februarie a.c., ar fi pătruns într-un imobil din localitatea Călacea, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.500 de lei.

Totodată, cei doi tineri sunt bănuiți că, la data de 3 octombrie a.c., ar fi profitat de faptul că ușa de acces a unui imobil din localitatea Popteleac fusese lăsată închisă, dar neasiguraă și ar fi pătruns în interior, de unde ar fi sustras, dintr-un dulap, 600 de euro.

Polițiștii Postului de Poliție Gârbou continuă cercetările, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor trei persoane în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *