Tribunalul Sălaj va judeca un dosar în care primarul din Baia Mare acuză fapte penal

Decizie a Curții de Apel Cluj în dosarul în care primarul de Baia Mare îl acuză pe Cristian Șpan de obținere ilegală de fonduri. Cei de la Cluj au decis că acum acest dosar se va judeca la Tribunalul Sălaj, instanța clujeană admițând cererea de strămutare a cauzei depusă de Șpan în luna martie a acestui an.

„În temeiul art. 74 alin. 2 din Codul de procedură penală admite cererea formulată de inculpatul Ş.C., prin urmare dispune strămutarea cauzei obiect al dosarului nr. 2180/100/2022, înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş, la Tribunalul Sălaj. Menţine actele îndeplinite în faţa Tribunalului Maramureş. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia petentului şi a reprezentantului Ministerului Public.
Document: Hotarâre  49/2023  05.04.2023”, precizează Curtea de Apel Cuj.

În decembrie anul trecut, Tribunalul Maramureș decidea: „Solutia pe scurt: prin inch pen 349/CP/21.12.2022:Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Ş C, prin apărătorul ales, cu privire la dosarul nr. 331/P/2020 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş. În baza art. 346, alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 331/P/2020 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, privindu-l pe inculpatul: – Ş C(…), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 306 alin. 1, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal (trei acte materiale), şi obţinere ilegală de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 306 alin. 1, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (cinci acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ş C, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 306 alin. 1, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal (trei acte materiale), şi obţinere ilegală de fonduri în formă continuată, prevăzută de art. 306 alin. 1, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (cinci acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21 decembrie 2022”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *