Vicepreședintele CJ Sălaj, Robert Szilagyi, a verificat starea drumului județean DJ 108 D: Cehu Silvaniei-Zalău

Având în vedere situația drumului județean DJ 108 D, proiect finanțat prin fonduri europene, vicepreședintele CJ Sălaj, Robert Szilagyi a fost în teren pentru a verifica modalitățile prin care drumul poate fi întreținut până la demararea efectivă a reabilitării acestuia.

La întâlnirea din teren, pe lângă reprezentantul Consiliului Județean, au participat și constructorul, ingineri, proiectanți și s-a ajuns la concluzia că drumul necesită lucrări imediate de întreținere, respectiv: curățare șanțuri, desfundare podețe, acostamente, etc.

„Aceste tipuri de lucrări sunt exclusiv de întreținere, ele fiind premergătoare emiterii ordinului de începere a lucrărilor pe fonduri europene, lucrări complexe, fiind vorba de o reabilitare totală a drumului județean ce face legătura între Cehu Silvaniei și Zalău, în lungime totală de 22 kilometri”, a declarat vicepreședintele CJ Sălaj, Robert Szilagyi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *