Vicepreședintele CJ Sălaj,  Szilágyi Róbert, anunță reabilitarea drumului județean 108N

În cadrul ședinței Consiliului Județean Sălaj de astăzi, a fost votat adoptarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare DJ 108N: lim. jud. Cluj – Petrindu – Tămașa – Cuzăplac – Almașu – Băbiu – Mesteacănu – DJ 108A, km 2+800 – 37+616”. Suma totală a investiției este de 168 milioane lei.
Practic un drum județean de pământ și piatră în lungime de 35 de kilometri va fi reabilitat complet cu asfalt, șanțuri betonate și podețe noi.
„Dorim să aplicăm pentru reabilitarea acestui tronson de drum în cadrul următorului Program Operațional Regional (POR), dar pentru începerea construcției imediat după finalizarea licitației, trebuie pregătite studiile preliminare pentru a fi pregătiți cu forța necesară de implementare, așa cum am făcut în cazul investițiilor anterioare”, transmite vicepreședintele CJ Sălaj, Szilágyi Róbert István.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *