Viceprimarul Teodor Bălăjel explică ce bani are Zalăul în 2023 și pentru ce sunt

Bugetul Zalăului pe 2023 a fost adoptat marți, 31 ianuarie, în Consiliul Local. Prevede o sumă record pentru investiții în dezvoltarea orașului, de peste 244 de milioane de lei, iar viceprimarul Teodor Bălăjel spune de unde provin acești bani și pentru ce sunt.

”Cea mai mare parte din acești bani sunt bani europeni – peste 173 de milioane de lei, adică mai mult de 70 la sută din bugetul de dezvoltare de 244 de milioane de lei. Ne-am zbătut și ne zbatem în continuare să aducem finanțare de la UE pentru oraș și echipa din Primăria Zalău cu care ne ocupăm de proiecte cu bani europeni face o treabă excelentă”, ne spune Teodor Bălăjel.

Viceprimarul explică punct cu punct cum sunt mobilizați banii și ce vor face acești bani pentru Zalău anul acesta, an în care se vor încheia multe dintre marile proiecte cu fonduri europene aflate în derulare și se vor încheia chiar și proiecte care vor începe anul acesta.

  1. Vor fi finalizate pietonizarea străzii Unirii, reconstruirea fostului platou de marmură – Piața 1 Decembrie 1918 – și a Centrului vechi, în fața clădirii Transilvania – Piața Iuliu Maniu. Cel mai repede vom termina platoul din fața Prefecturii, cu noua bandă de preselecție pe strada 9 Mai. Dar sunt avansate și lucrările la strada Unirii, unde urmează amenajarea spațiului dintre CNS și Muzeu, amenajarea Pasajului. Și lucrările din Piața Iuliu Maniu sunt în grafic.
  2. Refacerea trotuarelor – cu pavaj și cu piste de biciclete, cu scurgere pluvială și canale pentru cabluri subterane – pe toată lungimea bulevardului Mihai Viteazul vor fi gata undeva în luna mai.
  3. Refacerea completă a rutei care începe în bulevard, la Perla, până în capătul Ortelecului, va fi gata la final de an, ceea ce înseamnă reconstruirea – cu carosabil nou, trotuare și piste de biciclete, canalizare pluvială și cabluri în subteran – a străzilor Tudor Vladiimirescu, Porolisum, Bujorilor, Moigradului și Cetății.
  4. Strada Corneliu Coposu, fosta Republicii, va fi și ea gata, cu tot cu reconstrucția podului din zona Direcției Agricole.
  5. Reamenajăm zona Scala conform proiectului adoptat pentru un complex arhitectural cu statuia lui Mihai Viteazu în centru și vom reface și zona cu vechea fântână din fața fostei librării Simion Bărnuțiu.
  6. În toate cartierele ne ocupăm de regenerare urbană, cu reamenajări, refaceri de alei și accese, mobilier urban și, ce este mai important, locuri de parcare, inclusiv cele două parcări terasate din spatele clădirii Transiulvania și din fața spitalului vechi.
  7. Continuăm proiectele pentru înlocuirea iluminatului public în tot orașul, iar cu Citadin ne vom ocupa de extinderea acestuia.
  8. Avem proiectele prin PNRR de infrastructură școlară, în care sunt cuprinse șase școli pentru reabilitare pentru eficiență energetică.
  9. Construim baza sportivă de tip 1 și bazinul didactic de înot în Dâmbul Morii.
  10. Tot aici construim și o nouuă creșă de mare capacitate, cu 110 locuri.
  11. Construim parcul fotovoltaic pe strada Spicului, care va aduce o economie de 28 la sută din consumul public de electriccitate
  12. Avem prevăzută achiziția a încă 40 de autobuze electrice – 20 prin PNRR și 20 prin POR -, ceea ce înseamnă că aproape toate autobuzele Transurbis vor fi electrice.
  13. Prin PNRR avem proiectul pentru monitorizare și supraveghere a traficului
  14. Începem proiectele de anvelopare a blocurilor, care vine la pachet cu instalarea de stații de încărcare a mașinilor electrice, una la fiecare 2.000 de metri pătrați de suprafață utilă anvelopată
  15. Vom face o stație de garare și de încărcare a autobuzelor electrice ale Transurbis în zona sensului giratoriu de la intersecția cu Centura, la intrarea în Zalău dinspre Panic.
  16. Continuăm cu construirea a încă două locuri de joacă – unul la Obor, la intrarea pe strada Mihai Eminescu, al doilea în zona Direcției Agricole. Sunt ultimele din cele zece construite în oraș cu finanțarere europeană.
  17. Avem în buget și o sumă prevăzută pentru întocmirea de documentații pentru atragerea banilor europeni prin POR 2020 – 2027 și vrem să fim pregătiți cu proiecte cât mai utile Zalăului și să aducem cât mai mulți bani. Primul proiect va fi un așa-zis coridor de mobilitate, modernizarea străzilor de pe ruta paralelă cu bulevardul începând din Centură, Valea Miții, până pe strada Mihai Eminescu și Vânătorilor.

Bani cum Zalăul nu a mai avut niciodată

Mai aflăm că bugetul total pe 2023, de 434 de milioane de lei, care include și cheltuielile de funcționare, reprezintă de aproape zece ori mai mulți bani de cât se adună într-un an de la constribuabili.

”Dacă bugetul de dezvoltare este de 244 de milioane de lei, cel de funcționare este și el de 189,7 milioane de lei. Aici sunt incluse servicile de salubrizare, întreținere, întreținere spații verzi, amenajări peisagistice și florale – care vor aduce în primăvară un aer deosebit în Zalău -, subvenționarea transportului în comun, asistența socială, etc.

Bugetul pe 2023 face așadar un grand total de 434 de milioane de lei. Este unul record. Sunt bani de zece ori mai mulți decât se adună la bugetul local într-un an din toate constribuțiile zălăuanilor și ale firmelor din oraș. Sperăm ca lucrurile să meargă bine anul acesta și să nu mai întâmpinăm situații cum a fost cea de anul trecut, când scumpirile materialelor și scumpirile din energie au creat blocaje în piață și i-au încetinit pe constructori.

Mizăm că la sfârsit de 2023 Zalăul va fi cu totul altfel, va fi mult înfrumusețat. Sunt de menționat și partenerii municipalității, cum este Cemacon, care va amenaja cele două sensuri giratorii de la intrările în oraș, cel de la Hanul Drumeților și cel de la intersecția cu Centura spre Panic, dar și o stație de autobuz tematică la mall-ul Zalău Value Center. Se termină anul acesta și Centura Zalăului, scăpăm de traficul greu și de o bună parte din traficul celor care traversează orașul. Chiar va fi altfel în Zalău.

Avem de lucru, nu glumă! Să-i dăm bătaie!”, spune viceprimarul Teodor Bălăjel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *