Viceprimarul Teodor Bălăjel la aniversarea a 20 de ani de „Step by Step” în Școala Gim. ”Iuliu Maniu” Zalău

„Step by Step” programul care modelează adulţii de mâine şi unde elevii se simt ca şi acasă, funcţionează la Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” de 20 de ani, moment de mare bucurie pentru cadrele didactice, părinţi şi întreaga comunitate.

Pe 26 februarie, s-au aniversat 20 de ani de „Step by Step” în Școala Gimnazială ”Iuliu Maniu” Zalău, 20 de ani de povești, de visuri împlinite, de copii care au crescut frumos, purtând în suflet lecțiile primite.

La eveniment a participat și viceprimarul municipiului Zalău, Teodor Bălăjel, care a transmis un mesaj puternic de susținere a acestui program educațional.

Aniversarea a 20 de ani de la implementarea metodei Step by Step în Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” Zalău a fost săptămâna trecută un moment important al recunoașterii meritelor celor care s-au implicat pentru inovare în educație. Cadre didactice și părinți au sprijinit această inițiativă de-a lungul timpului și m-am bucurat să le fiu alături la această aniversare în calitate de viceprimar, împreună și cu viceprimarul Nicolae Fazakas, pentru că am fost puternic implicați în ultimii opt ani în efortul pentru a aduce în învățământul din orașul nostru condiții pentru performanță.
Am adus și aducem zeci de milioane din fonduri europene, să facem condiții ca la carte în școlile din Zalău. Ne-am pregătit în mandatul trecut pentru finanțarea prin PNRR pentru reabilitări și modernizări cuprinzătoare a cinci școli gimnaziale, două licee și două grădinițe – școlile Simion Bărnuțiu, Iuliu Maniu, Mihai Eminescu, Posolissum și Georghe Coșbuc, liceele Gheorghe Șincai și Mihai Viteazul, grădinițele Voinicel și Pinochio. Unele sunt în lucru, altele așteaptă finanțarea. Cu peste 28 de milioane de lei dotăm 25 de laboratoare de informatică și 15 laboratoare de științe, 15 săli de sport și trei ateliere de practică din cele trei licee tehnologice; și achiziționăm mobilier pentru sute de săli de clasă. Proiect realizat deja în proporție de 95 la sută. După ce în sesiunea de finanțare 2014-2020 am reușit reabilitările liceelor Avram Iancu, Ioan Sima, Ortodox, Reformat și internatul de la Liceul Mihai Viteazul, dar și modernizarea din temelii a Grădiniței 5.
Educația de calitate este esențială pentru un viitor bun. Merită tot efortul! – a transmis viceprimarul Teodor Bălăjel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *