
„Despre Iuliu Maniu s-a vorbit și se vorbește mult, dar parcă niciodată îndeajuns pentru a cuprinde întreaga dimensiune a personalității sale. De aceea, mă bucură că astăzi au fost lansate două cărți care să ne ajute în a-l descoperi și mai mult pe cel care a fost Iuliu Maniu, omul pe care l-aș considera o binefacere pentru poporul român, una trimisă de divinitate. Datoria noastră este și aceea de a nu ne neglija oamenii dăruiți de Dumnezeu. Ei nu se uită, ci rămân, dincolo de vreme și de vremuri, repere ale devenirii naționale, modele pentru noi și pentru copiii noștri de la care „am luat această țară cu împrumut”, după cum frumos spunea Majestatea Sa, Regele Mihai. Prezența noastră și a tinerilor, în această zi, la Casa Memorială de la Bădăcin, dă o notă de normalitate, de bună-cuviință, de comuniune, ne dă posibilitatea să beneficiem de câteva crâmpeie de veșnicie la sat. Noi, ce de azi, în sacră legătură cu cei de ieri, cu toții avem datoria să întărim țara și să înălțăm neamul”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.