VIDEO| Sălăjean implicat într-un accident cu 8 victime în Neamț

M

Duminică, în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 12 C, în localitatea Neagra, județul Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un tânăr, de 25 de ani, din județul Sălaj, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula din sensul opus de deplasare.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto și a 6 pasageri din cele două autoturisme.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Traficul a fost blocat pe ambele sensuri timp de circa 30 de minute.

Femeia a fost descarcerată. În autoturismul pe care aceasta îl conducea se aflau în total 4 persoane (ea, soțul și 2 copii minori) care au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În celălalt autoturism se aflau 5 tineri care nu au nevoie de îngrijiri medicale.

4 persoane transportate la CPU Bicaz și ulterior una dintre ele a fost transferată la UPU Piatra-Neamț. Deocamdată nu este declarată nicio persoană decedată.

La momentul deplasării spre CPU/UPU erau stabile din punct de vedere hemodinamic.

Sursa text, foto, video: stiri-neamt.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *