Zeci de clădiri destinate învățământului funcționează fără autorizație la incendiu

Un număr de 45 de clădiri cu destinația de învățământ din județul Sălaj funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, prefectul Claudiu Bîrsan convocând, joi o ședință de lucru cu reprezentanții autorităților implicate pentru accelerarea obținerii acestor documente, potrivit unei postări pe contul de Facebook al Instituției Prefectului Sălaj.

Conform sursei citate, dintre cele 45 de clădiri, 10 aparțin grădinițelor și creșelor, 27 școlilor primare și gimnaziale, iar opt liceelor. Responsabilitatea obținerii autorizației de securitate la incendiu revine unităților administrativ-teritoriale, în calitate de proprietari ai imobilelor.

La ședință au participat șeful Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Porolissum’ Sălaj, colonelul Ionuț Sabău, inspectorul școlar general Gheorghe Bancea, primari și viceprimari ai unităților administrativ-teritoriale vizate, precum și directori ai unităților de învățământ. În cadrul ședinței au fost analizate, punctual, cauzele care au condus la întârzieri și au fost discutate soluțiile necesare pentru parcurgerea etapelor administrative și tehnice rămase.

‘Deși, în cele mai multe cazuri, problemele identificate nu sunt de o complexitate majoră, acestea trebuie remediate cu maximă responsabilitate și într-un interval cât mai scurt. În acest sens, reprezentanții autorităților locale și ai unităților de învățământ și-au asumat termene concrete pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin și pentru finalizarea demersurilor necesare obținerii autorizațiilor’, se arată în postarea menționată.

Instituția Prefectului Sălaj a precizat că va monitoriza evoluția fiecărui caz, astfel încât toate unitățile de învățământ vizate să îndeplinească cerințele legale privind securitatea la incendiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *