Zeci de permise reținute și sute de amenzi aplicate de polițiști, de Paștele Catolic

431 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, la sfârșit de săptămână. Au fost reținute 42 de permise de conducere, iar peste 180 dintre sancțiunile aplicate au fost pentru exces de viteză.

În perioada 7 – 10 aprilie a.c., în contextul sărbătoririi Paştelui catolic şi a Floriilor ortodoxe, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au fost la datorie și au continuat acţiunile pe şoselele sălăjene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acțiunilor desfășurate la sfârșit de săptămână, 420 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool sau de substanțe psihoactive.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, pe șoselele sălăjene, au fost aplicate 431 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 119.500 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 42 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute cinci certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 186 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 27 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, șase sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, opt pentru depășiri neregulamentare, patru au fost pentru lipsa ITP, au fost sancționați 57 de pietoni, patru bicicliști și trei căruțași, două pentru nerespectarea culorii semaforului electric, iar 134 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Acțiunile polițiștilor sălăjeni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pentru fluidizarea traficului rutier și pentru prevenirea victimizării prin diverse tipuri de infracțiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *