„Ulița copilăriei”, reconstituită într-o expoziție la Muzeul Județean Zalău

O expoziţie ce îşi propune reconstituirea „uliţei copilăriei”, cu ajutorul interioarelor tradiţionale, a costumelor populare, a fotografiilor vechi de familie şi informaţiilor adunate din teren de către reprezentanţii Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, va fi vernisată, vineri, în Beciul Cultural al muzeului.

„În satul tradiţional, copilăria era nu doar o vârstă, o etapă temporală în devenirea omului sau o felie de viaţă, ci şi o sumă de trăiri, de sentimente, de dorinţe, de atitudini. A fi copil în satul tradiţional însemna a trece printr-o serie de situaţii de viaţă în strânsă corelaţie cu familia, cu fraţii, cu copiii de pe uliţă, dar şi cu comunitatea sătească de adulţi, şi chiar cu divinitatea. Mărturiile din teren, din satele sălăjene, vorbesc deopotrivă despre o vârstă a îndatoririlor, a muncilor casnice sau la câmp, a privaţiunilor materiale sau a greutăţilor de tot felul (mai ales acolo unde copiii familiei erau numeroşi, poate opt, nouă, zece fraţi), dar şi de o vârstă a jocurilor şi jucăriilor (simple, făcute din materiale găsite în gospodărie, manual), a bucuriilor curate sau a distracţiilor simple, în grup, pe uliţă, pe câmp sau la marginea pârâului”, precizează, joi, într-un comunicat de presă, etnologul Camelia Burghele, unul din curatorii expoziţiei.

Potrivit sursei citate, prima sală a expoziţiei este împărţită în trei zone distincte, fiecare oferind o perspectivă unică asupra copilăriei din mediul rural vechi. Vizitatorii vor putea explora un interior tradiţional al unei familii, să descopere reţete de bucate dulci ale copilăriei şi să înţeleagă ritualurile de vindecare magico-religioase specifice acelei perioade pentru copiii bolnavi.

În cea de-a doua sală, vizitatorii vor avea ocazia să exploreze istoria copilăriei în texte şi imagini, să interacţioneze cu jocurile arhaice şi să descopere aspecte inedite ale vieţii copiilor din satul bunicilor.

De asemenea, pentru elevii care vor participa la proiectele educaţionale aferente expoziţiei, va fi amenajată o zonă specială de joc interactiv, unde aceştia vor putea experimenta jocurile vechi şi vor putea înţelege mai bine universul copilăriei în satul tradiţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *