VIDEO| Vicepreședinte USR Sălaj, Ovidiu Gherman, arată problemele exproprierilor pe Centură și Autostradă

În cadrul unei conferințe de presă recentă, susținută la Zalău, avocatul Ovidiu Gherman, vicepreședinte al USR Sălaj, a ridicat problema exproprierilor de terenuri de pe Centura Zalău.

Politicianul a amintit că în acest an se împlinesc trei ani de când au fost emise deciziile de expropriere pentru Centura Zalău și baza autostrăzii, cea din apropierea Zalăului.

Ovidiu Gherman susține că trei ani reprezintă termenul de prescripție prin care proprietarii terenurilor vor pierde o mare parte din valoarea suprafețelor existente în zonele vizate de investițiile în infrastructura rutieră.

Avocatul spune că sumele la care au fost expropriate terenurile în zona respectivă sunt în medie 3,15 lei pe metrul pătrat, în timp ce în acest moment există o jurisprudență la nivelul Tribunalului Sălaj, care a stabilit că o valoare reală de piață ar fi de 50 de lei pentru un metru pătrat de teren.

Ovidiu Gherman spune că doar într-o singură zonă sunt câteva sute de oameni afectați și crede că e timpul ca persoanele vizate să reacționeze și să ceară lămuriri, informații pentru a se remedia situația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *