Prefectul Dari Toma a participat la conferința internațională ”Istoria Vorbeşte…Istoria Nu Tace”
Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a fost prezent, luni, la conferinţa internaţională ”Istoria Vorbeşte…Istoria Nu Tace”, ce avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, pentru marcarea Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului.
La evenimentul organizat de Comunitatea Evreilor Zalău, în colaborarea cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER) – Cultul Mozaic, au mai fost prezenţi: Ambasadorul Statului Israel în România – E.S. Reuven Azar, adjunctul Consulului General al Ungariei la Cluj-Napoca – consulul Mile Balázs, Prim Rabinul FCER – Rafael Shaffer, preşedintele Comunităţii Evreilor din Zalău – Dan Has, ÎPS Andrei Andreicuţ – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, PS Claudiu Lucian Pop – Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, oficialităţi locale şi judeţene.
Prefectul Dari Toma a aprins o lumânare în memoria celor şase milioane de evrei, victime ale Holocaustului şi a avut o alocuţiune în cadrul evenimentului.
“Pentru Sălaj, Holocaustul a însemnat decimarea aproape în totalitate a comunităţii evreieşti, perioada comunistă de după Cel de-al Doilea Război Mondial aprofundând tragedia începută prin deportările din 1944, din lagărul de la Cehei. Potrivit ultimului recensământ de la care avem date oficiale, cel din 2011, în Sălaj mai existau doar cinci evrei.
Judeţul nostru este un exemplu privind covieţuirea armonioasă dintre etnii, iar evreii au constituit o puternică şi importantă parte a comunităţii locale în perioada interbelică, însă astăzi trebuie să ne mulţumim doar cu memoria istoriei vremurilor respective, memorie pe care încercăm să o ţinem trează şi prin evenimente precum cel de astăzi. (…)Împotriva uitării şi pentru a duce mai departe, generaţiilor viitoare, memoria victimelor Holocaustului, începând cu viitorul an şcolar disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” va fi cuprinsă în planurile-cadru ale învățământului liceal.
Un pios omagiu şi respect etern tuturor victimelor Holocaustului, din Sălaj şi din întreaga lume”, a precizat prefectul Dari Toma, în mesajul său.