Cum arată cardul de energie cu ajutorul de 1.400 de lei pentru facturile la utilități

Modelul cardului de energie, prin care românii vulnerabili vor fi sprijiniţi cu 1.400 de lei în 2023 pentru plata facturilor la utilităţi, a fost aprobat vineri prin Ordin al ministrului Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Cardul de energie oferă dreptul beneficiarului să efectueze plăţi prin serviciul de mandat poştal asigurate de CN Poşta Română SA, pentru decontarea datoriilor curente şi/sau restante pe care acesta le are către furnizorii de energie, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MIPE.

De asemenea, a fost adoptat şi modelul certificatelor ce vor fi emise de Asociaţiile de proprietari/locatari pentru a certifica datoria curentă sau restantă aferentă furnizării de energie termică în sistem centralizat, relatează Agerpres.

Aceste certificate de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociaţia de proprietari/ locatari emitentă iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Compania Naţională „Poşta Română” S.A, ca anexă la documentele care stau la baza plăţii prin serviciul de mandat poştal.

Beneficiarii trebuie să ştie că asociaţiile de proprietari/locatari primesc sumele transmise prin mandat poştal de la Compania Naţională „Poşta Română” S.A, operează încasarea acestora în numele beneficiarilor de sprijin, operează în evidenţele contabile plata datoriei beneficiarului faţă de energia termică şi virează sumele la furnizorii de energie termică la termenele prevăzute în contractele de furnizare sau anticipat, înainte de aceste termene.

Potrivit MIPE, românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel: 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023; 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023.

MIPE precizează că sprijinul se acordă per loc de consum, astfel că, în gospodăriile cu mai mulţi locuitori, venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 lei.

Pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Regional pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *