Cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie, felicitate de Primăria Zalău

66 de cupluri care anul acesta aniversează 50 de ani de căsătorie au fost felicitate astăzi, 31 iulie, de primarul Ionel Ciunt, într-un cadru festiv organizat de Primăria Municipiului Zalău în sala de spectacole a Clădirii Transilvania.

La eveniment, primirea invitaților a fost făcută în acordurile Fanfarei “Promenada”, urmată de intonarea imnului național și de felicitarea și premierea sărbătoriților de către primarul Ionel Ciunt. Pe lângă premiul în bani primit de fiecare cuplu, acest eveniment special a fost sărbătorit și cu un spectacol muzical coregrafic susținut de Ansamblul Artistic Profesionist “Porolissum” al Casei Municipale de Cultură.

👏“Felicitări celor 66 de cupluri care în urmă cu 50 de ani au ales să își întemeieze o familie. Vă mulțumesc, dragi sărbătoriți, pentru înțelepciunea cu care, în anul 1971, ați pus piatra de temelie pentru o societate sănătoasă fizic, moral și spititual. La mulți ani cu sănătate, bucurii și împliniri!”, a transmits Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău, în cadrul evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *