FOTO| Primăria și SCO Jibou a organizat prima Gală a Fotbalului Jibouan

Miercuri seara a fost sărbătoare mare în oraşul Jibou. A fost organizată prima Gală a fotbalului jibouan. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură, de la ora 17.00, fiind organizat de Primăria Jibou, prin Clubul SCO Jibou. Sala a fost plină, fiind prezenţi copiii legitimaţi la clubul Primăriei, părinți, dar şi foşti jucători şi conducători care au făcut performanţă la echipă.

În semn de apreciere şi respect, autorităţile locale au premiat peste 50 de jucători, 7 conducători şi peste 150 de copii de la toate grupele de vârstă de la SCO.

Primăria Jibou i-a avut ca invitați speciali Ciprian Deac şi Ovidu Hoban, campioni ai României cu CFR Cluj.

Prezenţa celor doi a creat o mare bucurie în rândul copiilor care s-au înghesuit încă de la început pentru a se fotografia sau a obţine autografe.

Jucători emblematici şi conducători ai Rapid Jibou premiați de campionii CFR

Rapid Jibou a fost echipa care a făcut performanţă în “sportul rege” pentru oraş. Echipa este multiplă campioană judeţeană şi a evoluat în mai multe rânduri şi în Divizia C (actuala Liga a III-a).

Rapid Jibou a evoluat în Divizia C între anii 1972 – 1976, 1980 şi 1984 și în sezonul 1990 – 1991. Ultimul sezon în care Rapid a jucat în Divizia C a fost sezonul 2005 – 2006.

Conducerea Primăriei Jibou a acordat diplome de merit pentru foștii jucători Ioan Fabian, Lazăr Ghidali, Marin Crişan, Grigore Creţ, Gheorghe Ţurcaş, Ioan Stejerean, Mircea Mureşan, Augustin Mocan, Ioan Bede, Ioan Vincze, Cristian Lupaş, Somogy Miklos, Ioan Păşcuţă, Livu Petriş, Constantin Săbădîș, Silviu Sebeni, Paul Şarkozi, Marius Muntean, Narcis Ghiocel Brînduşe, Cristian Vancea, Claudiu Dobrinean, Emil Ionaş, Liviu Nechita, Marcel Crişan, Nicolae Daroţi, Adrian Fărcaş, Sorin Fărcaș, Lorand Botoş, Horaţiu Magdaş, Sorin Victor Iacob, Sorin Hozan, Velu Ciaca, George Cotuţ, Adrian Noţigan, Alex Turcu, Ciprian Roja, Florin Morar, Florin Pop, Cristian Ţurcaş, Adrian Brîglezan, Adrian Paşca, Andrei Teglaş, Tudorel Teglaş sau Dan Opriş.

Au fost premiați și conducătorii clubului Rapid Jibou, din ultimele doua decenii: Marius Stana, Augustin Mureșan, Vasile Anton, Augustin Mureșan II, Kelemen Hârdo, Alexandru Sav și Daniel Teglaș.

Vlad Paşcalău: “Noul proiect – SCO Jibou- se doreşte a fi un alt barometru al <sportului rege> din oraş”

Rapid şi ABBA au fuzionat şi a luat fiinţă SCO Jibou, un club care îşi propune să adune toate talentele de pe plan local şi să devină o emblemă pentru judeţul Sălaj. În prezent, peste 150 de copii sunt legitimaţi la SCO Jibou.

“Pentru mulţi dintre voi, fotbalul înseamnă doar un sport. Pentru noi însă, înseamnă progres. Înseamnă mişcare constantă înspre mai bine, pentru a promova sportul rege şi în oraşul nostru. Fotbalul nu este doar despre a marca goluri. Fotbalul este emoţie, muncă în echipă şi disciplină. Pornind de la această premisă iată că am reuşit să reunim trecutul, prezentul şi viitorul fotbalului din Jibou într-o atmosferă de gală. Fotbalulul a devenit în timp o adevărată religie pentru oraşul Jibou. Ani la rând, sportul rege de pe Valea Someşului şi-a arătat stofa de câştigător. Rapiduleţul de Jibou a fost un simbol în fotbalul din Sălaj, Rapid este multiplă campioană a Sălajului şi care a activat de mai multe ori în Divizia C. Noul proiect – SCO Jibou -, se doreşte a fi un alt barometru al “sportului rege” din oraş, un nou drum pentru sutele şi sutele de copii ai noştri, ai jibouanilor, care cu susţinerea Primăriei va fi un proiect de succes pentru jibouani şi, nu numai! Aşadar, ambiţia şi dăruirea trebuie promovate. Am organizat acest eveniment pentru a-i aprecia şi răsplăti pe toţi copii din club, deoarece ei sunt viitorul sportului rege. Totodată, nu vrem să uităm legendele Rapidului, care au făcut istorie pentru oraş”, a spus Vlad Paşcalău.

Pe scenă a urcat și primarul ing. Dan Ghiurco, care vizibil compleșit de emoţii, a ţinut să le mulţumească invitaţilor speciali, dar şi celor care s-au ocupat de organizarea acestui eveniment, în mod special viceprimarului Vlad Pașcalău.

“Când am intrat în sală şi am văzut foştii fotbalişti ai Jiboului la care în urmă cu 40 de ani, chiar şi mai mult, mă uitam ca la nişte idoli şi i-am văzut acum cu părul alb, vă rog să mă credeţi că m-au cuprins emoţiile. Dragii mei copii şi dragi părinţi, în primul rând se cade să mulţumesc celor doi invitaţi de seamă, lui Ciprian Deac şi Ovidiu Hoban pentru că deşi aveau lucruri mult mai importante decât să fie prezenţi la Jibou, au venit să fie alături nu de mine, de dumneavoastră. Îi mulţumesc lui Vlad, viceprimarul nostru şi lui Florin, director economic al clubului sportiv, care au fost motoarele acestui eveniment. N-are rost să-mi asum merite pe care nu le am. Ei sunt cei care s-au ocupat de organizarea acestui eveniment şi le mulţumesc”, a spus primarul Dan Ghiurco.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul şi cei doi invitaţi speciali, Ciprian Deac şi Ovidiu Hoban.

“Meseria de fotbalist este cea mai frumoasă meserie. Ce poate fi mai frumos pe lumea asta decât să îţi faci meseria cu plăcere şi să şi câştigi bine din acest sport. Vreau să vă mulţumesc că aţi venit în număr aşa mare şi să vă spun Sărbători Fericite”, a declarat Ciprian Deac.

“Ţin să vă mulţumesc şi eu pentru prezenţă, văd foarte mulţi copii. Doar un lucru vreau să vă zic. Să vă urmaţi visul şi să munciţi foarte mult pentru a putea ajunge unde vă doriţi voi. Sper să fiţi şi mai bun decât noi şi să aveţi mai multe performanţe. Sărbători frumoase şi baftă multă”, a declarat Ovidiu Hoban.

Moş Crăciun, Mickey şi Minnie au împărțit cadouri

Peste 150 de copii legitimaţi la SCO Jibou au primit cadouri. La Jibou a ajuns şi Moş Crăciun la braţ cu îndrăgitele personaje din desene animate, Mickey Mouse şi Minnie.

SCO Jibou și-a lansat imnul oficial

În încheierea evenimentului, conducerea Primăriei Jibou a mai acordat diplome de merit deputatului Florian Neaga pentru sprijinul acordat în dezvoltarea fotbalului jibouan, dar şiprimarului comunei Mirşid, Călin Bereschi, pentru dezvoltarea fotbalului sălăjean, prin care Unirea Mirşid a devenit SCM Zalău, una dintre cele două echipe din Sălaj care evoluează în Liga a III-a. Totodată, a avut loc lansarea imnului oficial al Sport Club Orăşenesc Jibou, autorul fiind cunoscutul interpret Ionuţ Albert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *