Lucian Bode: „Două decese, în Satu Mare şi Iaşi, ca urmare a fenomenelor meteo extreme”

Ministrul de Interne, avertisment către prefecți: „Activitatea voastră e atent evaluată”


Lucian Bode (PNL), ministrul de Interne, a declarat, marți, că două persoane, una din Satu Mare și celalaltă din Iași, au decedat din cauza fenomenelor meteo extreme şi a inundaţiilor. Într-o videoconferință cu prefecții, el le-a cerut acestora să intervină cât mai rapid în sprijinul comunităţilor afectate. Bode a mai spus că pericolul nu a trecut.

Lucian Bode, despre efectele inundațiilor din ultimele zile

„Dinamica fenomenelor e în continuă evoluţie şi reclamă reacţii rapide, eficiente şi o mobilizare exemplară pentru a putea interveni cât mai repede în sprijinul comunităţilor grav afectate. Vă cer să fiţi implicaţi total”, le-a transmis ministrul Lucian Bode prefecților, la o videoconferință condusă de premierul Florin Cîțu.

Bode a avertizat că pericolul nu a trecut și că există avertizări de vreme severă și pentru următoarele 24 de ore. Prin urmare, el l-a cerut prefecților să se asigure că există spaţii de cazare şi relocare temporară dacă va fi nevoie de evacuarea unor persoane.

Ministrul de Interne i-a avertizat apoi pe prefecți: „Vă spun foarte limpede: activitatea dumneavoastră e atent monitorizată şi evaluată şi nu uitaţi că aţi fost învestiţi mai întâi de toate cu o responsabilitate şi mai apoi cu o funcţie”.

Bode a prezentat apoi date actualizate privin efectele inundațiilor.

„În zilele următoare vom acorda ajutoare materiale în regim de urgență, în acest moment fiind în pregătire și cele financiare. Solidaritatea în aceste clipe e o datorie față de toți cei care au avut de suferit”, a mai afirmat ministrul de Interne.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *