Marcel Ciolacu, lider PSD: Relaţia cu SUA este una puternică şi va continua să se dezvolte
![](http://monitoruldesalaj.ro/wp-content/uploads/2022/07/banner-paulo-gepa-300x34.jpg)
![](http://monitoruldesalaj.ro/wp-content/uploads/2021/06/LOGO-CONF-METAL-SRL-300x30.jpg)
![](http://monitoruldesalaj.ro/wp-content/uploads/2022/08/banner-pescuit-sarmasag-2-300x71.jpg)
![](http://monitoruldesalaj.ro/wp-content/uploads/2022/06/diana2-300x102.jpg)
![](http://monitoruldesalaj.ro/wp-content/uploads/2023/01/banner-site-centru-varstnici-ciobanca-300x30.jpg)
Relaţia bilaterală dintre România şi SUA este una puternică şi va continua să se dezvolte în special în domeniile securităţii, energiei şi investiţiilor, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, în cadrul întâlnirii avute marţi cu Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA la Bucureşti.
„Parteneriatul strategic dintre ţările noastre este esenţial pentru a asigura stabilitatea şi securitatea regiunii noastre şi pentru a genera un sprijin consistent şi eficient Ucrainei, atât în contextul agresiunii ruse, cât şi în viitorul proces de reconstrucţie a ţării. Securizarea coridoarelor energetice, diversificarea pieţelor noastre energetice şi colaborarea la viitoarea politică energetică sunt, de asemenea, priorităţi pe care vrem să le aliniem cu obiectivele SUA în regiunea Mării Negre”, a scris Ciolacu pe Facebook, potrivit Agerpres.
El a pledat pentru o prezenţă mai mare a investiţiilor din SUA, în special în ceea ce priveşte tehnologiile de energie curată, gaze şi reactoare de mici dimensiuni.
„În plus, i-am transmis doamnei ambasador că vom continua să adoptăm măsuri şi politici publice pentru protejarea drepturilor femeilor, dar şi în vederea sprijinirii eforturilor de combatere a traficului de persoane în întreaga regiune”, a mai scris Ciolacu.