Oamenii de suflet ai Șimleului, alături de Romeo Sabou

„Sunt fericit că îmi sunt alături șimleuanii cu suflet mare. Mi-am popularizat candidatura la funcția de primar al orașului Șimleu Silvaniei din convingere că orașul nostru, noi toți, putem mult mai mult și merităm mult mai mult. În vizitele pe care le-am făcut în tot orașul am întâlnit la șimleuani aceeași convingere. Evident că mă bucură enorm că toți au fost de acord că prioritățile și viziunea din programul intitulat Planul meu pentru Șimleu sunt ceea ce avem nevoie. Și bineînțeles că țin cont de tot ce aduc în plus locuitorii orașului cu care am stat de vorbă.
Dar ceea ce mi-a adus o mare, mare bucurie în suflet este că mi se alătură oamenii de caracter, iar în Șimleu aceștia sunt majoritatea covârșitoare a locuitorilor, pentru că cei cointeresați strict politic nu pot fi prea mulți. Așa că victoria în 27 iunie ne este asigurată, celor care vedem în ansamblu, și vom învinge fripturiștii care se uită numai în farfuria lor.
Reprezentativi pentru cei care mi s-au alăturat sunt, de exemplu, Peter Pal Illyes, pe care îl iubesc toți copiii cu biciclete și cu role din oraș, și Traian Pop, care a adunat în jurul lui peste 700 de șimleuani cu proiectul său civic ”Măgura curată””, a transmis Romeo Sabou – candidatul PSD la funcția de primar al Orașului Șimleu Silvaniei. 
Prin Peter Pal Illyes, copiii au prins curaj să ceară să se construiască un skatepark în Șimleu. I-au cerut spijinul și lui Romeo și, sigur, mirat că o dorință atât de firească și fără pretenții este greu de satisfăcut de autoritatea locală de acum, dar fiind și emoționat puternic, a decis să facă acest skatepark indiferent de ce situații va întâmpina. Romeo Sabou a făcut deocamdată primii pași, așa cum cer regulile. Dar copiii pot miza că dorința lor va fi îndeplinită. Știe că se adună tot timpul la garajul lui Peter Pal Illyes și vor ține legătura prin acest om despre care spune că are sufletul cât Măgura, dar e mai mare.
Traian Pop este alt șimleuan, al cărui suflet este însăși Măgura. Visul lui este ”Măgura curată”. Așa și-a intitulat și proiectul în jurul căruia a adunat deja 730 de șimleuani, împreună cu care îngrijește Măgura. A început în 2017, când a revenit după o perioadă în străinătate. Pentru că vede în Măgura o bijuterie a naturii și, bineînțeles, a Șimleului. Își dorește foarte mult și recuperarea făntânilor de pe Măgura care au vechime și de peste 500 de ani. Sunt șapte pe care le-a identificat. Fântâna lui Drugaci, Băltuța, Ciorgăuța, Fântâna Turcului – despre care ne spune că este regina Măgurii – și altele, fără nume consacrat. Traian Pop i-a cerut sprijin lui Romeo Sabou pentru activitatea sa și bineînțeles că i l-a oferit fără nici o reținere. Satisfacția lui Romeo a fost deplină că poate ajuta.
Ca Peter Pal Illyes și Traian Pop sunt toți șimleuanii, dacă au condiții să se pună în valoare. Și atunci, orașul nu-i așa că va fi altfel? Vă chem să votăm cu șimleuanii sufletiști, pentru Șimleu, în 27 iunie. (P)

One thought on “Oamenii de suflet ai Șimleului, alături de Romeo Sabou

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *