Polițist din Jibou trimis în judecată într-un dosar de trafic și consum de droguri

Un polițist din cadrul Poliției Orașului Jibou este acuzat de procurorii DIICOT Sălaj că deși știa că în jurul său se consumă și se vânde droguri, acesta nu a sesizat organele judiciare.

Săptămâna aceasta procurorii DIICOT Sălaj au trimis în judecată mai multe persoane din dosarul care îl vizează și pe polițistul din Jibou.

Mai mult, ceilalți inculpați din dosar sunt judecați pentru comiterea infracţiunilor de efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuat – peste 200 de acte materiale, dar și trafic de droguri de mare risc şi deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu.

„Unitatea noastră a fost informată de către DIICOT Sălaj despre faptul că prin ordonanta din data de 4 Iulie 2022, față de polițist au fost extinse cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare.

În funcție de evoluția dosarului penal, vor fi luate măsurile impuse de lege.

Întrucât față de polițist a fost pusă în mișcare acțiunea penală, pentru infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, acesta a fost pus la dispoziția unității”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *