Polițiștii Secției nr.1 Poliție Rurală Zalău în acțiune

Miercuri, 22 martie a.c., polițiștii Secției nr.1 Poliție Rurală Zalău au acționat pe raza de competență a secției, pentru prevenirea faptelor infracționale și contravenționale, menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată.

În cadrul acțiunii în care au fost implicați 13 polițiști împreună cu 2 reprezentanți ai Registrului Auto Român, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 142 de sancțiuni contravenționale dintre care 131 la Codul Rutier, cu amenzi în valoare de 15.080 lei, 10 la Legea nr.61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu amenzi în valoare de 600 de lei și una la O.U.G. nr.34/2008 privind organizarea și funcționarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut
7 certificate de înmatriculare și un permis de conducere.

De asemenea, în cadrul activităților înteprinse au fost identificați autorii în 29 de dosare penale rămase inițial cu autori necunoscuți și a fost constatată în flagrant o infracțiune de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *