Primaria Zalău reabilitează toate fântânile arteziene din oraş

Fântâna din Parcul Central se transformă. Și tot orașul va avea parte de o mare schimbare în bine din punct de vedere al fântânilor.

„Am început lucrări de refacere la fântâna din Parcul Central, pentru că am constatat că bazinul avea probleme și se pierdeau cantități importante de apă, iar de cheltuieli inutile chiar nu avem nevoie. Și dacă tot ne-am apucat de treabă, vom face o reparație capitală, cu o instalație nouă, astfel încât jocul de apă să fie însoțit de un joc de lumini, fântâna să aducă un câștig pentru aspectul zonei centrale a orașului”, transmite viceprimarul Zalăului, Teodor Balajel. 

Pe lângă fântâna din Parcul Central, Citadin se va ocupa și de reamenajarea fântânii din fața Unicarm, lângă Autogară, care trebuie mai bine valorificată, în concordanță cu amenajarea spațiului din această interesecție. Și pe măsură ce strada Corneliu Coposu este modernizată, Primaria Zalau va reface și fântâna de la intersecția cu strada Kossuth. O altă fântână care se cere revalorificată, odată cu modernizarea zonei Scala, este cea din fața fostei librării Simion Bărnuțiu, lângă API.

Zalăul va avea mult de câștigat sub aspectul fântânilor. Pentru proiectul reamenajării din fața Cinematografului Scala administratia locala are în vedere și un sistem de fântâni de pardoseală, cu apă ce stropește de la nivelul solului și cu lumini. Lângă Scala mai avem și noua fântână cu joc de apă și lumini, de pe mijlocul bulevardului, care dă o notă mai vie zonei. Iar soluția fântânilor de pardoseală cu lumini o avem în vedere și pentru modernizarea platoului de marmură.

„Reamenajarea întregii zone centrale, cu platoul și pietonizarea străzii Unirii, include și zona din fața clădirii Transilvania, unde vom reconstitui fântâna cu îngerași. Fântânile vor contribui la ținuta de oraș civilizat, vor completa modernizarea Zalăului pentru un oraș și practic și frumos”, a conchis vicele Balajel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *