Primarul Călin Bereschi și-a depus oficial candidatura pentru un nou mandat la Primăria Mirșid

Unul dintre cei mai performanți primari ai Sălajului, Călin Bereschi – primarul Comunei Mirșid, și-a depus oficial candidatura pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Mirșid.

Vine în fața cetățenilor cu o echipă de oameni profesioniști pentru Consiliul Local Mirșid, echipă cu care a reușit să implementeze mai multe proiecte de investiții care au contribuit substanțial la dezvoltarea comunității.

Pe 9 iunie, Călin Bereschi și echipa PSD Mirșid va fi câștigătoare ! Fiecare vot contează !

„Dragi locuitori ai comunei Mirșid,

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, ieri, 29.04.2024, mi-am înregistrat candidatura de primar împreună cu lista de consilieri la Circumscripția Electorală nr. 41 Mirsid și la Judecătoria Zalău.

Îmi doresc să cred că va fi al șaptelea mandat de primar în fruntea comunei. Și ultimul!
Dar vreau să fie și cel mai reușit, astfel încât cele 21 de proiecte aflate în diferite stadii de implementare să le pot duce la bun sfârșit. Și să pregătesc bineînțeles altele, astfel încât comuna să fie tot timpul într-o dezvoltare continuă.

 

Despre cele 21 de proiecte voi reveni cu explicații suplimentare, cât și despre sprijinul alocat cultelor religioase din comună, unde numai în anul 2024, am alocat 420.000 mii  lei. Mi s-au pus și piedici, dar am reușit să nu cad și am mers mai departe cu și mai multă ambiție și perseverență.

De asemena voi încerca, așa cum fac tot timpul, ca solidaritatea dintre oameni să fie tot mai puternică.

Voi continua să susțin democrația adevărată și nu cea bazată pe amenințări și înjurături, voi continua să vorbesc de la egal la egal, atât cu cei slabi, cât și cu cei tari. Voi continua să promovez înțelegerea, pacea, liniștea, respectul dintre noi și față de noi, indiferent de etnie sau religie. Ușa biroului meu va fi deschisă tot timpul și pentru oricine, așa cum a fost de fiecare dată. Am privilegiul să am lângă mine niște colegi minunați care știu și se implică în rezolvarea problemelor oamenilor. Iar dacă nu le putem rezolva la Primărie, încercăm să-i îndrumăm cu sfaturi bune către instituțiile abilitate în rezolvarea acestor probleme.

Poate că mai și greșim, dar nu intenționat. Și știți cum se spune „numai cine nu muncește, nu greseste”.

PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid, dar și cel care tot timpul a fost mai aproape de oameni, eu însumi reprezentând cu mândrie acest partid.

Mulțumesc consilierilor care au ales să mă urmeze și să mă susțină pentru funcția de primar. 

În încheiere vreau să vă transmit că dumneavoastră, cetățenii ai comunei Mirșid, sunteți cei mai importanți pentru mine, susținându-mă de fiecare dată. Doar împreună cu dumneavoastră am reușit să facem din Mirșid o comuna atractivă.
Vă mulțumesc și „Continuăm împreună” – transmite primarul Călin Bereschi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *