Primarul Dan Ghiurco schimbă imaginea cartierului Garoafelor din Jibou

Una dintre cele mai performante administrații publice locale din județul Sălaj este la Jibou, unde echipa formată din primarul Dan Ghiurco și viceprimarul Vlad Pașcalău țin motoarele turate la maxim când vine vorba de dezvoltare. Echipa din Primărie reușește să mențină un ritm constant privind investițiile în oraș, astfel că în ultimii ani, la Jibou, s-au realizat proiecte importante, atât cu finanțare europeană, cât și cu bani de la guvern.

Primăria Orașului Jibou derulează în această perioadă o amplă lucrare de regenerare și modernizare a întregului cartier Garoafelor, proiect care cuprinde următoarele tipuri de lucrări: 
  • – asfaltarea străzilor și alei adiacente
  • – amenajarea căilor de acces pietonale și trotuare
  • – parcări noi și modernizarea celor existente
  • – amenajare spații verzi
  • – ziduri de sprijin, borduri noi, pavaj
  • – introducerea în subteran a cablurilor de pe stâlpi
  • – extindere și modernizare iluminat public cu lămpi LED
  • – amenajare zonă de promenadă înspre râul Firiza
  • – plantare arbori ornamentali și flori


„Lucrarea este așteptată atât de noi, de administrația locală, cât și de locuitorii din cartierul Garoafelor pentru a schimba fața cartierului. Scopul principal este creșterea confortului locuitorilor din cartier. Este o lucrare complexă prin care rezolvăm toate problemele din cartier. După finalizarea lucrărilor în cartierul Garoafelor, vom continua cu modernizarea cartierului Avram Iancu.  De precizat este faptul că am depus pe PNI Anghel Saligny un proiect mare de modernizare a tuturor străzilor din orașul Jibou”, transmite primarul Dan Ghiurco. 

Amintim faptul că recent la Jibou au început lucrările la Școala Gimnazială Lucian Blaga, lucrări ce cuprind extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea întregii unități de învpțământ. Tot în această perioadă au început lucrările și la Liceul Tehnologic Octavian Goga, proiect care cuprinde pe lângă reabilitarea unității de învățământ și construirea unei săli de sport noi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *