SCM Zalău transferă un mijlocaș experimentat din Moldova, cu meciuri în Liga Campionilor

Sport Club Municipal Zalău transferă un internațional din Moldova. Este vorba de Artur Pătraș, care a mai evoluat la echipe de prima ligă din Moldova, dar şi echipe din primul eșalon fotbalistic din România, precum Oţelul Galaţi, Unirea Urziceni sau Poli Timişoara.

Artur Pătraș are 34 de ani, înălțime: 1.74 m, greutate: 67 kg și se poate mândri cu jocuri disputate în UEFA Europa League, dar şi în Liga Campionilor unde a şi marcat!

Fotbalistul Artur a fost campion naţional în Moldova cu Milsami Orhei (2014 – 2015) şi cu Sheriff Tiraspol (2015 – 2016)!

Artur Pătraș joacă pe postul de mijlocaș ofensiv/dreapta și a mai evoluat la  Dacia Buiucani, Zimbru Chisinau, în Liga 1 din Azerbaidjan la echipa AZAL PFK.

Potrivit site-ul de specialitate www.transfermarkt.com, valoarea de piață a mijlocașului Artur Pătraș este de 100.000 euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *