Tânăr din Sânmihaiu Almașului prins drogat la volan pe Bulevardul din Zalău

M

Zilnic, polițiștii sălăjeni acționează pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente și combaterea faptelor de natură a pune în pericol participanții la trafic. Conducerea sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului se numără printre acestea.

Ultima constatare de conducere sub influența substanțelor psihoactive a fost ieri, 30 iunie, la ora 17:30, în municipiul Zalău.

Polițiștii Biroului Rutier Zalău au oprit în trafic un tânăr, de 27 de ani, din comuna Sânmihaiu Almașului, care conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Viteazu.

Testarea cu aparatul Drugtest a fost pozitivă la două substanțe interzise, motiv pentru care tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii existenței în organism a substanțelor interzise și tipul acestora.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar la finalizarea cercetărilor, în funcție de rezultatul analizei toxicologice și probele administrate, polițiștii îl vor înainta parchetului competent, cu propuneri legale.

Consumul de substanțe psihoactive vă afectează capacitatea de concentrare și reacție. Fiți responsabili! Nu vă urcați la volan sub influența acestora!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.