VIDEO| Primarii au venit la Guvern și i-au cerut lui Ciucă salarii mai mari și pensii speciale

Primarii de comune și municipii au participat, luni, la o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria. Reprezentanții Asociației Comunelor din România și cei ai Asociației Municipiilor i-au prezentat premierului problemele cu care se confruntă administrațiile locale și i-au cerut bani pentru salarii și facturi, și pensii speciale.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, întâlnirea a avut loc în contextul consultărilor periodice derulate de Guvern cu reprezentanţii administraţiei publice locale „pentru a oferi comunităţilor locale sprijinul de care au nevoie pentru implementarea programelor guvernamentale în beneficiul cetăţenilor şi pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă”.

La discuțiile cu premierul, primarii de comune au venit cu un document în care i-au arătat lui Nicolae Ciucă „inechitățile” din primăriile comunelor din România. „Schema Dorel” arată cum „un muncitor necalificat în construcții” ia un salariu aproape de cel al unui viceprimar. Documentul prezentat de primari poate fi consultat AICI.

„Impactul bugetar nu este așa cum s-a spus de 600 de milioane, pentru că această indemnizație va fi primită de cel care nu mai e în funcția de primar, ori mulți au murit, mulți sunt foarte tineri. Ar fi o chestiune morală de recunoaștere a acestei funcții, iar domnul prim-ministru a recunoscut că e o decizie politică și a spus că va ridica această problemă în prima ședință a coaliției. UDMR a declarat pe față că susține aceste revendicări ale noastre. (…) Mai avem pe unul, pe domnul Ciolacu. A zis că nu pică bine, nu dă bine la public, la dvs. (n.red. presă). Și am zis că dvs. o să țipați o lună și o să tăceți pe urmă. Avem primari care nu se pot interna într-un centru de bătrâni că nu au cu ce să cotizeze din pensia de 2.000 de lei. Cred că guvernul are această datorie pentru că le-am zis că noi vom ridica steagul la alegeri și dacă tu nu mă vezi acum, s-ar putea nici eu să nu te văd data viitoare”, a declarat Dorinel Soare, primarul comunei Niculești.

Printre problemele ridicate de primari a fost și modificarea Codului Fiscal prin care au fost modificate grilele de impozitare. Edilii au cerut o amânare de la guvern pentru măsura care ar trebui să intre în vigoare de la începutul anului viitor.

„În cadrul discuţiilor au fost abordate, de asemenea, teme legate de accelerarea descentralizării, implementarea Codului Fiscal, reglementarea modului de calcul al impozitului pe clădiri, nivelul indemnizaţiilor şi cel de salarizare la nivelul autorităţilor publice locale”, se arată în comunicatul Guvernului.

La întâlnire au participat, împreună cu premierul, ministrul Attila-Zoltán Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Mircea Abrudean, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Daniela Pescaru şi Mihai Diaconu, secretari de stat în Ministerul Finanţelor, Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adeline Dan, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului.

Sursa text&video Digi24.ro

One thought on “VIDEO| Primarii au venit la Guvern și i-au cerut lui Ciucă salarii mai mari și pensii speciale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *