Primarul Dan Ghiurco a semnat contractul pentru canalizare în Var, Rona, Husia și Cuceu

Primarul Oraşului Jibou, inginerul Dan Ghiurco, a fost la Bucureşti, la sediul Ministerului Dezvoltării, unde în prezența ministrului Adrian Veștea, s-a semnat unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare, respectiv proiectul ce priveşte extinderea rețelei de canalizare în cele patru sate aparţinătoare oraşului Jibou – localitățile Rona, Var, Husia și Cuceu.

Valoarea proiectului câștigat de conducerea Primăriei Jibou este de aproximativ 25,5 milioane de lei, finanţarea fiind obţinută prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.

Proiectul prevede realizarea unei rețele de canalizare menajeră în lungime totală de aproximativ 29 de kilometri (28.805 m).

Primarul Jiboului, Dan Ghiurco, spune că pe traseul colectorului de canalizare se vor amenaja 445 de cămine de vizitare, 18 cămine de spălare şi 12 staţii de pompare.

“Cu bucurie vă împărăşesc că azi am semnat în prezenţa Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, contractul de finanţare pentru proiectul de canalizare în satele Var, Rona, Husia şi Cuceu. Această iniţiativă nu se limitează doar la tehnologie şi conducte, ci vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţii noastre şi protejarea mediului înconjurător”, ne-a declarat Dan Ghiurco, primarul oraşului Jibou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *