Primarul Bercean Alexandru a mărit cu două ore programul de funcționare a Primăriei Meseșenii de Jos

Primarul Comunei Meseșenii de Jos, Alexandru Bogdan Bercean, a organizat la sfârșitul lunii februarie, o nouă ședință publică cu cetățenii din comună ocazie cu care au fost prezentate informații despre Planul Urbanistic General (PUG), cadastrare gratuită, eliberare adeverințe APIA și diverse.

Alături de primarul Bogdan Bercean, la ședință au fost prezenți reprezentanți ai companiei care realizează noul PUG, APIA Sălaj, secretarul general al Primăriei și alți reprezentanți ai instituțiilor publice implicate în derularea acestor programe și proiecte.

La ședința publică au participat foarte mulți cetățeni care au fost informați transparent despre întocmirea noului PUG al Comunei Meseșenii de Jos. Totodată au fost prezentate informații despre stadiul lucrărilor din programul de cadastrare gratuită.

Primarul Alexandru Bercean a venit și cu un anunț important pentru cetățeni, respectiv a fost modificat și mărit programul de funcționare al Primăriei, în sensul în care marți și joi Primăria Meseșenii de Jos funcționează în intervalul 8.00 – 18.00.

Decizia de a mări programul de funcționare vine în sprijinul cetățenilor pentru a rezolva într-un timp cât mai scurt problemele cu care aceștia se confruntă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *