Șeful APIA: Sfârșitul anului vine cu vești bune pentru fermieri!

Sfârșitul anului vine cu vești bune pentru fermieri. În ședința Guvernului din 28 decembrie 2022 au fost aprobate două hotărâri care să asigure buna implementarea a Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027, anunță directorul general APIA, Adrian Pintea, într-un mesaj pe Facebook.

„Hotărârea Guvernului privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul Național Strategic (PNS) – PAC 2023-2027 pentru care se asigură cofinanțare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cadrul Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene.seful apia 29 dec_b

Actul normativ cuprinde norme privind: obiectul, definiții, reguli comune de implementare pentru intervențiile de dezvoltare rurală din PNS 2023-2027, reguli specifice tipurilor de intervenție, dispoziții privind selecția proiectelor de investiții, dispoziții privind intervențiile cu caracter compensatoriu, asistența tehnică și Rețeaua Rurală Națională pentru PNS 2023-2027, reguli financiare și dispoziții finale.

Anexa actului normativ cuprinde toate intervențiile de dezvoltare rurală din PNS 2023 – 2027 pentru care se acordă sprijin financiar european prin FEADR, și de la bugetul de stat, astfel încât potențialii beneficiari să să poată allege intervențiile care răspund cel mai bine nevoilor lor.

Hotărârea Guvernului privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului Național Strategic 2023 – 2027, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi de la bugetul de stat, care:
aprobă intervențiile pentru plăți directe: sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității, sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri, schemele pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor (eco-scheme);
aprobă ajutoarele naționale tranzitorii;
conține dispoziții generale privind intervențiile pentru plăți directe, ajutoare naționale tranzitorii și anumite sectoare (fructe-legume, vitivinicol și produse apicole);
definește rolul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca Autoritate de management pentru PNS și al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;
stabilește beneficiarii și face trimitere la fișele intervențiilor din PNS 2023-2027;
stabilește transferul de exploatație;
enumeră cazurile de forță majoră și modul de notificare a APIA;
stabilește unele dispoziții tranzitorii pentru schemele de plăți directe și măsuri de sprijin aflate în derulare;
precizează modul de asigurare în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a sumelor necesare intervențiilor pentru plăți directe, ajutoarelor naționale tranzitorii și a anumitor sectoare (fructe-legume, vitivinicol și produse apicole) precum și condițiile de efectuare a plăților către beneficiari cu trimiteri la Planul Național Strategic PAC 2023-2027.

In acest sens, pentru punerea in aplicare a celor doua acte normative, echipa APIA lucrează intens la elaborarea, respectiv completarea manualelor de proceduri și a ghidurilor destinate fermierilor, astfel încât procesul de primire a cererilor unice de plată aferente campaniei 2023 care va debuta la data de 1 martie, să se desfășoare fără dificultăți si asigurand astfel continuitatea plăților către fermieri in noua perioada de programare,” a anunțat șeful APIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *