Primarul Alin Băbănaș preocupat de respectarea legii pe raza Comunei Surduc

Primarul Comunei Surduc, Alin Băbănaș,este preocupat de liniștea cetățenilor și respectarea legii, astfel că ori de câte ori are ocazia solicită sprijinul autorităților județene pentru respectarea lăsării nesupravegheate a animalelor și respectarea legislației sanitar-veterinare. 
Potrivit unui comunicat emis de Primăria Comunei Surduc, se arată că: „Vineri, în data de 29 septembrie 2023, la solicitarea primarului Comunei Surduc Băbănaș Alin Cristian, pe raza comunei a avut loc o acţiune pe linia respectării legislației specifice in domeniul protecției animalelor, prevenirii lăsării nesupravegheate a animalelor și îndeplinirii de către proprietari a obligațiilor impuse de legislația sanitar-veterinară.
Obiectivul principal al acțiunii a fost cel de conștientizare a cetățenilor cu privire la importanța respectării legislației în domeniu.
Alaturi de reprezentanții Primăriei Surudc, la acțiune au participat poliţişti din cadrul IPJ Sălaj – Biroul pentru Protecţia Animalelor și cei ai Postului de Poliție Surduc, împreună cu jandarmi sălăjeni și reprezentanți ai D.S.V.S.A. Sălaj și ai Agenției Naționale de Zootehnie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *