Experiența Murzasichle-Polonia, descoperire și cunoaștere

M

În perioada 15-23 mai 2022 două profesoare din Sălaj avut șansa să participe la cursul de formare ERASMUS KA1 ”Talking Care Of Youth Mental Health” în orașul Murzasichle din Polonia, alături de alți 24 de participanți, din 8 țări europene.

Prin activitățile derulate pe parcursul cursului au descoperit noi instrumente de lucru în munca cu elevii, care au menirea de a crește actul educațional, dezvoltând noi abilități de gestionare a timpului și a stresului în diferite contexte, contribuind astfel la ”well being-ul” școlii.

Încă de la debutul cursului au constatat că vor lucra cu o echipă de profesioniști în domeniu, cu expertiză valoroasă, oameni cu un spirit viu, toleranți, foarte bine organizați, ambițioși care cred în puterea schimbării.

Programul cursului a fost bine întocmit, variat, riguros și a corespuns nevoilor noastre de formare.

Activitățile la care au participat au fost foarte incitante, deoarece s-au concentrat atăt pe aspecte practice, cât și pe munca în echipă, realizarea de workshopuri cu teme variate.

Maniera inedită de organizare a activităţilor le-a permis să interacţioneze atât cu formatorii, cât şi cu colegii, să socializeze şi să dezbată aspecte importante din activitatea profesională.

Surpriză plăcută au fost și tehnicile de ”mindfulness” cu care începeau și sfârșeau fiecare zi; diminețile le pregăteau corpul prin tehnici de yoga, serile le aliniau mintea, sufletul și trupul printr-o meditație profundă.

„Am apreciat efortul comun depus atât de către Asociația GEYC din România cât și de către Fundacja Active Kids din Polonia care ne-au oferit o experiență de formare inedită, contribuind la dezvoltarea inteligenței emoționale și autocontrolului în rândul participanților.

Amprentă emoțională ne-au lăsat și excursia în Rezervația Naturală din Munții Tatra, locul perfect de comuniune a omului cu natura pentru a se redescoperi, cât și seara interculturală, care ne-a adus în față frumusețea diversității, valoarea autentică individuală și bucuria de a reprezenta cu mândrie România.

ERASMUS+ nu este doar un clișeu, ci un real program de transformare și dezvoltare, iar acest curs completează panelul carierei noastre de formare profesională, de experiențe memorabile și încurajăm aplicarea cu încredere la astfel de stagiic”, transmit cadrele didactice din învățământul sălăjean.

Participanți: Prof. Petran Delia Monica, Școala Gimnazială Nr. 1 Dobrin

Prof.: Cristea Claudia Mariana, Liceul Tehnologic ”Voievodul Gelu” Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *