Maria Fazakaș de la Ip, în cadrul Campaniei „Omul sfințește locul” derulată de Ministerul Educației

Comuna Ip, județul Sălaj, este un mozaic etnic și cultural, iar Maria Fazakas, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială nr. 1, creează în clasa ei, de mai bine de 30 de ani, un spațiu de învățare în care fiecare copil se simte binevenit și valorizat.

În 1986 a absolvit Liceul Pedagogic Iosif Vucan Oradea și s-a întors în satul natal Ip pentru a deveni învățătoare. Consideră că cea mai însemnată realizare în munca sa este să-i învețe pe copii să citească, să scrie, să socotească și să vină cu drag la școală. Maria a lucrat deseori cu clase simultane. Pentru acestea, a fost nevoie de dezvoltare profesională continuă, de studiu, de multă empatie, colaborare și creativitate. Din dorința de a fi cât mai eficientă în activitatea sa didactică, în 2011 se întoarce la școală, pentru a urma Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, din cadrul Universității Vasile Goldiș, Arad.

Fiind consilier educativ din 2011, sprijină fiecare membru al comunității școlare să se dezvolte cu ajutorul activităților extracurriculare și are grijă ca întotdeauna să aducă parteneri părinții, comunitatea locală, instituții și asociații culturale locale, dar și din afara comunității, din alte instituții de învățământ. Este inițiatorul concursului județean Licurici, un concurs de recitare în limba română pentru copiii claselor din școlile și secțiile de predare în limba maghiară, în acest an școlar, concursul fiind la ediția cu numărul 12. Maria este activă în comunitatea locală, dincolo de aspectele care țin de educația școlară, pentru că știe că viața copiilor trece de zidurile școlii și este nevoie, realmente, de un sat întreg pentru a crește un copil și a dezvolta comunitatea în mod sustenabil.

De trei ani este în programul „Școli cu scLIPICI” unde, cu ajutorul Fundației Noi Orizonturi, organizează laboratoare de literație și școli de vară în care lucrează cu elevii care au nevoie de sprijin suplimentar în dobândirea abilităților de citit-scris, antrenând foarte eficient colegii și conducerea școlii în acest tip de activitate. De doi ani, este mentor în acest program și sprijină mai ales școlile cu predare în limba maghiară și cele cu predare simultană să adapteze resursele din program în funcție de specificul local. De altfel, Maria este cea care a avut un rol conducător în dezvoltarea, în limba maghiară, a instrumentarului de evaluare a literației emergente și a inventarului informal de citire.

Chibzuită, reflexivă și cu interes susținut pentru dezvoltarea profesională proprie și a colectivului din care face parte, Maria Fazakas sfințește locul în care profesează și merită toată recunoștința noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *